Km 0 sau despre cosmografia în care trăieşte cvazişamanul

Punctul 0 de la care pleacă toate presupoziţiile şi ideile mele, se află în ceea ce voi numi "cosmografia cvazişamanică", care de fapt este o construcţie cvaziteoretică a explicaţiilor găsite în "Experienţa interioară" şi "Mille plateaux" referitor la compoziţia socială şi la devenirea moleculară.

În "Experienţa interioară" sunt câteva paragrafe adunate sub titlul "Le labyrinthe (ou la composition des etres)" unde Bataille vorbeşte despre structura fiinţelor umane şi despre principiul insuficienţei care se găseşte la baza vieţii noastre. El spune că oamenii tind totdeauna să se înscrie într-o goană iluzorie după plenitudinea fiinţei. Fiecare este definit de o insuficienţă a fiinţei - căutarea cunoaşterii, căutarea puterii, insuficienţă alimentată indirect de relaţiile cu ceilalţi, de viaţa noastră socială. Această cursă sau goană după plinătatea fiinţei se coagulează în însăşi compoziţia socială a vieţii noastre, sub forma unui labirint plin cu momeli. Bataille spune că nimeni nu scapă nici măcar prin solitudine: "Această goană ce se îndreaptă spre vârf (care este, dominând imperiile însăşi, compoziţia cunoaşterii) nu este decât unul dintre parcursurile "labirintului". Dar acest parcurs, care ne face să îl urmarim din momeală în momeală, în căutarea "fiinţei", nu îl putem evita sub nici o formă. Singurătatea în care noi încercăm să căutăm refugiu, este o altă momeală. Nimeni nu scapă compoziţiei sociale: în această compoziţie, fiecare cărare duce spre vârf, duce spre dorinţa de cunoaştere absolută, ea este necesitate de putere absolută" (pag. 102).
Caracterul iluzoriu şi van al acestei curse se datoreză mecanismului pe care Bataille îl numeşte "gravitaţie naturală a fiinţelor", gravitaţie care apare în urma unei diferenţe imanente (de exemplu fiecare dintre noi îşi începe viaţa ca satelit a doi adulţi). Noţiunea ultimă care se crează şi pulsează în interiorul graviaţiei naturale a fiinţelor umane este aceea de universalitate: "Această gravitaţie naturală a fiinţelor are ca efect existenţa ansamblurilor sociale relativ stabile. În principiu, centrul de gravitaţie se găseşte într-un oraş; în condiţiile străvechi, un oraş se formeză în jurul unui suveran şi al unui zeu, precum corola care inchide un pistil dublu. Dacă mai multe oraşe se grupează şi renunţă la rolul lor de centru pentru un altul, un imperiu se va întinde în jurul oraşului unde suveranitatea şi zei se concentrează: în acest caz, gravitaţia din jurul oraşului suveran sărăceşte existenţa oraşelor periferice, în sânul cărora oragnele care formează totaliatea fiinţei au dispărut sau tind să dispară. Din grad în grad, compoziţia ansamblurilor (de oraşe apoi de imperii) acced la universalitate (tinzând spre ea totodată)" (pag.103-104)

În capitolul "Devenir-intense, devenir-animal, devenir-imperceptible" din "Mille plateaux", Deleuze şi Guattari vorbesc despre devenirea-animal a războinicului arhaic, despre vrăjitorie şi dimensiunea moleculară a acestei deveniri. Noţiunea de "molecular" este prezentată în capitolul precedent ca o dimensiune mai puţin evidentă a oricărei orânduiri omeneşti şi implicit o caracteristică a fiecărui individ. Această dimensiune este identificabilă cu insesizablilul, perifericul, restul. În viaţa noastră cotidiană, fiecare lucru, gând sau fiinţă este determinabil în mod finit. Însă pentru aceleaşi idei, lucruri şi fiinţe există multe caracteristici a căror determinare nu este finită, ba dimpotrivă. În această zonă putem vorbi de dimensiunea molecularului. Iar caracteristica esenţială în interiorul acestei dimensiuni este ceea ce Deleuze şi Guattari numesc "zone de vecinătate". Fiecare lucru, idee sau fiinţă pe care le identificăm ca finite au zone de vecinătate la nivelul cărora îşi pierd caracteristicile finite - zone moleculare. Astfel războinicul vrăjit care se transformă în lup apelează în ritualul lui la acele zone de vecinătate care îl apropie de fiinţa lupului. Deleuze şi Guattari spun că "devenirile-animal nu sunt nici vise, nici fantasme. Ele sunt perfect reale. Dar despre ce fel de realiate este vorba? Căci dacă a deveni animal nu constă în a face animalul sau a-l imita, este evident astfel că omul nu devine "realmente" animal, aşa cum nici animalul nu devine "realmente" altceva. Devenirea nu produce altceva decât pe sine însuşi. Este o falsă alternativă care ne face să spunem: ori eşti animal, ori îl imiţi. Ceea ce este real, este devenirea ea însăşi, blocul devenirii, şi nicidecum termeni presupuşi ficşi în care trece cel care devine. Devenire poate şi trebuie să fie calificată ca devenire-animal fără a avea termenul care este animalul devenit. Devenirea-animal a omului este reală fără ca animalul care el devine să fie real." (pag. 291). Astfel, întreaga natură poate fi obiectul unei deveniri. Întregul univers este pentru fiecare element al său o devenire-ceva, în aceaşi măsură în care acel element îşi este şi autosuficient. Devenirea-ceva este determinată de devenirea ca atare şi nu de rezultatul ei, ea nu are un rezultat, altul decât intensitatea devenirii ca atare. Astfel, intensitatea limită a oricărei deveniri-ceva este devenirea-imperceptibil, devenirea-molecular. Însă ca pentru orice intensitate există o gradaţie, o gradaţie dictată de lucrurile care sunt în natură, în univers: "Devenirea-animal nu este decât un caz printre celelalte. Ne găsim prinşi în segmenţii de devenire, între care noi putem să stabilim un spaţiu de ordine sau de progresie aparentă: devenire-femeie, devenire-copil, devenire-animal, -vegetal sau -mineral; deveniri moleculare de tot felul, deveniri-particule." (pag. 333)

După cum poate fi observat, în această gradaţie nu există o "devenire-universal", asta deoarece categoria universalităţii este un produs pur cultural, adică mental, ea nu are de-a face cu natura sau universul, nu este parte a dimensiunii molecularului. De aceea Deleuze şi Guattari vorbesc despre molar şi molecular ca două dimensiuni distincte, dar nu complementare sau echivalente, molarul fiind acea zonă a finititudinii şi finalităţii acţiunii umane sau altfel spus cultura, civilizaţia.

Acolo unde Deleuze vorbeşte despre devenirea-molecular-imperceptibil am spus că se găseşte limita intensităţii devenirii-ceva. La această limită se regăseşte structura cea mai fină şi cea mai profundă a oricărui lucru, a universului însuşi, la nivelul căruia Bataille vorbeşte (în capitolul următor celui pe care l-am amintit deja) despre "comunicare". Fiecare lucru comunică în mod extrem cu orice alt lucru. (La această intensitate şamanul poate vedea prin corpurile pacienţilor bolile acestor, de exmplu.)
Aici deabea putem vorbi de realiate la modul propriu. Deabea de aici începe călătoria...















Aceasta este cosmografia în care sălăşlueşte cvazişamanul. Pentru un şaman tradiţional nu există "piramida socială".

--------------------------

km 0 or the quasishaman cosmography

The starting point of all my suppositions and ideas, are keept in what I'll call from now on "quasishamanic cosmography". This is a quasi-theoretic construct of all the explanations found on "Inner Experience" and "Mille plateau" and related to social composition and moleculair becoming.

In "Inner Experience" there some fragments gathered under the name "The Labirinth (or the composition of beings)" where Bataile speaks about the structure of the human beings and insuficiency priciple as the basis to this structure.