Citeva note despre concretetea lumii:

- ontotectura este materia in general, fara o forma determinanta, corpul fara organe, molecularul in el insusi, dus la extrem, "l'extrem du posible" in sensibil, in concret, cum zice Bataille, intensitatea experientei interioare... La acest nivel, cum am zis, se petrece comunicarea intre fiinte.
- spatiul este primul invelisi, primul strat, prima etotectura sau substratul ei. Prin spatiu nu inteleg ceva aprioric ca in kantianism ci experienta aposteriori prin excelenta a spatiului extraterestru, a universului in general, cu alte cuvinte pur fenomenal vorbind si nicidecum transcedental (exemplu este empatia aprehensiva a cerului instelat, este "spatiul" din science-fiction).
- natura este invelisul nostru, natura noastra, etotectura prin excelenta. Natura este, cantitativ dar si calitativ vorbind, o exacerbare a ceea ce se intimpla in spatiu extraterestru, este o exacerbare a contactului dintre elemente, a coabitarii, a mediumului, a ecosistemului, biotopului.
- infrastructura materiala a civilizatiei umane este un suprastrat al etotecturii si care este acelasi lucru cu ceea ce numim referitor la grafica computerizata "realiatate virtuala", cu alte cuvinte intreaga suprafata a contactului si habitudinii interumane. Acest suprastrat are tendinta de a se concretiza la nivel nonmaterial, deci de a fi de un ordin nonotologic, pur tautologic (adica perpetua repetare a lui "eu sint" sau "constiinta mea este").

Ontotectura este o pereche de blugi proaspat spalati sau la prima purtare; este bitumul sau betonul proaspat turnat; unghiile proaspat taiate si aranjate...
Etotectura este perechea de blugi purtati si uzati; este asfaltul tocit; unghiile mari si nearanjate...

Ontotectura este la nivelul la care ceva se transforma orbeste in altceva, este devenirea invizibila, imperceptibila, nonvisuala, chimicul, biologicul in infinitul mic si dus la extrem; crearea si spalarea blugilor (la nivel molecular, evenimetele care se petrecla nivelul infinitului mic); este prospetimea florilor, ca atacul din sonoritatea unui sunet.
Etotectura este la nivelul contactului direct dintre elementele materiale, este continua vizibilitate a acestui contact; pelicula potecii batatorite de pasi, pelicula pietrelor de munte cioplite de alte pietre, de apa si de vint; este coaja crestata a copacilor, ca decayul din sonoritatea unui sunet.

etotectura este doar privirea ontotecturii, urmarirea ei, contactul in interiorul ei.

Platforma "true enough" este o platforma teoretica (teoretic in sensul exprimat in postul precedent) de studiu liber. In cadrul acestei platforme orice sursa de studiu este o marturie. Studiul individual insusi pune accentul pe experienta interioara. De aceea, exactitatea intelegerii si sensul unei formari de specialitate sunt lasate de-o parte. In actul aprehensiv si reflexiv de studiu, accentul cade pe impresiile relative lasate de marturiile intilnite in experienta interioara a fiecaruia. Astfel sustinerea oricarei ideii se va prezenta ca o insiruire de marturi directe care sunt relevante ecoului acestei idei in propria experienta interioara.

Propriul meu studiu "true enough":
a. experienta interioara e punctul de plecare;
b. comunitatea experientei interioare ofera marturii ale diferitelor ideii;
c. intelegerea lor presupune ecoul sau trezirea lor in propria experienta interioara;
d. exprimarea lor in functie de inlantuirea de ocazii si marturii care culmineaza cu descoperirea lor.

Straturile realităţii

Empatia noastră se leagă de modul de a fi al şamanului. Sîntem empatici cu maniera în care samanul se relaţionează la lume. Deşi putem descrie în termeni hiperteoretici acestă relaţionare (vezi Deleuze-Guattari) a şamanului, a vrăjitorului, nu acesta este empatia despre care vorbesc. Nu în măsura în care ne arătăm că am stăpânit (la nivelul înţelegerii) felul de a fi al şamanului sîntem empatici, ci în măsura în care arătăm că suntem depăşiţi de situaţie şi contaminaţi în încercarea noastră de înţelegere a felului de a fi al şamanului. Acestă scurtcircuitare (de obicei necontrolabilă) emoţională şi cognitivă ne pune pe un picior de egalitate cu modul de a fi al samanului (deşi capacitatea noastră de autocontrol şi rezistenţă nu poate fi comparată în acest moment cu cea a şamanului). De aceea, acele descrieri teoretice care sunt un ecou al scurtcircuitării stării de perplexitate emoţională şi cognitivă prin evidenţierea şi folosirea raportului de egalitate cu felul de a fi samanic sunt nişte dovezi directe ale precedentului şi identificării atitudinii cvazişamanice. Ele nu sunt doar dovezi ale intensităţii la care poate ajunge empatia faţă de felul de a fi al şamanului ci prin intermediul lor poate fi legitimată ceea ce am numit prin quasişaman.
Interesul meu se opreşte aici: în a arată, nu doar că fiecare descriere teoretică şi mărturie a scurtcircuitării/empatie este o devenire quasişamanică, ci că există realmente o devenire quasi şamanică (dar nu mimesis şamanic) şi în consecinţă o quasipractică a acestei deveniri. Voi revenii ulterior asupra sensului acestei identificări şi a sensului acesteu quasipractici.

În cele ce urmează vreau să vorbesc despre lucrul care ne impresionează la şaman şi care nu se identifică, pentru mine, cu puterea sau calităţiile exceptionale pe care le are, ci cu filtrul prin care acesta vede realitatea.

Realitatea este un cuvânt cu o semnificaţie largă care desemnează lumea în care trăim, lume alcătuită dintr-o serie de lucruri pe care le percepem, le aprehendăm şi de care putem dispune. Această raportăre la lucruri se bazează pe faptul că ele au consistenţă. Tot ce este consistent, persistent este real, iar numele pe care l-am dat acestei calitaţi a lucrurilor este materia. Aşa putem spune: consistenţa lucrurilor se datoreză materiei. Aşadar primul lucru pe care îl putem spune despre realitate este că lucrurile întâlnite sunt materiale. Materia o definim, uman, psihologic, prin contactul direct, ea este în termeni filozofici imanenţa însăşi. Asta înseamnă că trăirea continuă şi intensă a acestui contact direct este dovada materialităţii noastre. Corpul nostru este un element material alături de celelalte elemente şi unităţi materiale care se găsesc în lume, care ne permite acest contact direct. Realitatea însemnă atunci relevarea naturii lucrurilor şi a noastră înşine.
Însă există un lucru mai puţin evident în înţelesul „realităţii”. Spunem „realitate” doar pentru că suntem conştienţi. Doar pentru că avem conştiinţă, lumea în care trăim este reală, este realitatea, altfel ea doar ar fi pur şi simplu lume. Acest înţeles este ascuns în chiar actul conştientizării: realitatea este pentru că este obiectul conştiinţei, lumea este pentru că este materială. Ce este atunci conştiinţa? Când percepem un lucru îl percepem prin intermediul „calităţilor secundare” (determinările acelui contact direct de care vorbeam şi pe care metafizicienii occidentali le-au numit astfel). Însă la acest nivel nu avem încă realitate. Abia în momentul în care contactul direct cu materia este dublat de o altă relaţie care se roportează la contactul însuşi, nu la materie. Conştient eşti atunci când eşti conştient de un lucru, de materie, fie ea chiar materialitatea propriului corp, eşti conştient când şti că percepi acel lucru nu doar îl percepi. Cu alte cuvinte, atunci când tu te delimitezi pe tine de actul relaţionării directe, imanente şi te vezi pe tine relaţionîndu-te cu un elemnt material. Astfel realitatea conţine cel puţin un element (care eşti cel puţin tu) care nu se confundă cu materialitatea, respectiv conştiinţa.
In acest context putem extrapola acestă concluzie şi să spunem că nu avem nici un contra argument puternic prin care să susţinem că fiecare lucru material (al lumi) în parte nu are propria lui conştiinţă sau carcteristică nonmaterială de ordinul conştiinţei. Lucru care pentru lumea arhaică nu căpăta nici o îndoială.
Şamanul spune că fiecare lucru material este dublat în realitate de ceva de ordinul conştiinţei. Însă rămânînd în acestă perspectivă nu se poate vorbi despre identitate, despre ipse, despre sine însuşi. Omul nu se poate identifica cu prea mulţi termeni definitorii de restul lucrurilor. El nu este mai mult decît celelalte lucruri. El nu este conştient decât o dată. Însă s-a întâmplat să fim conştienţi mai mult decât o dată. Pe lângă relaţia directă cu lucrurile şi relaţionarea transmaterială la această relaţionare materială, a apărut o altă relaţie la deja constituita relaţionare la relaţia cu materia, la conştiinţă. Astfel a luat naştere teoria sau relaţionarea la conştiinţă. Omul teoretic sălăşluieşte într-o continuă relaţionare a relaţionărilor. Relaţionarea primordială cu materia, ppierzîndu-şi astfel predominanţa şi prioritatea.
Prin intermediul dispoziţiei teoretice omul se poate autocentra pe sine însuşi, el se poate identifica, defini şi autonomiza. Tragic sau nu omul va vedea lucrurile de acum încolo nu din perspectiva relaţiei primare cu materia, ci prin intermediul ideii înseşi de relaţionare. De acum încolo lucrurile vor fi mai întăi definite şi abia apoi o relaţie circumscrisă definiţiei poate avea loc la nivel material. Lucrurile devin obiecte, iar singurul lucru cu adevărat conştient (pentru că este conştient că este conştient) este numit subiect şi este omul. De aici încolo avem istorie şi progres, sîntem nişte cuceritori...

Revenim însă la lumea şamanului sau mai exact la caracteristica ei. Cum anume se intrevede lumea în care fiecare lucru are acelaşi tip de conştiinţă ca cea umană respectiv...
Avem lucrurile materiale, materia si acea parte nonmateriala a realitatii care crează realiateta, conştiinţa, adica acel aici şi acum imanent al contactului cu materialitatea. Fiecare lucru este determinat de aiciul şi acumul conactului cu celelalte lucruri, există un strat al acestui moment al acestei clipe, eveniment, care se adună neîncetat în fiinţa fiecărui lucru şi pe supra-faţa lui; acest strat informaţional dar totodata evenimenţial poate fi numit etotectură în comparaţie cu materia care este o ontotectură. Astfel şamanul urmareşte doar aceste etotecturi, aceste coji infirmaţionale ale fiecărui lucru care vorbesc direct din interiorul lucrului.
Realiatatea, acest aici şi acum informaţional şi evenimenţial este cuprins de diverse straturi etotecturale: cel al nostru, al teoriei, cel al naturii şi cel al spaţiului în general. Abia strabatînd aceste straturi, se poate ajunge la o „manipulre” a ontotecturii, a materiei: vrăjitoria, magia...
Realiatatea asa cum este ea, ca si comunicare batailleană este punctul 0, urmează apoi realiatatea de ordinul 1 care este spaţiul (care este la întretăierea dintre ontotectură, lucrul în sine kantian, şi etotectură sau primul înveliş etotectural al realităţii, şi la nivelul la care se poate vorbi de comunicarea batailleană), apoi realitatea de ordinul 2 care e natura (etotectura sau conştiinţa etotecturii), iar ceea ce ne priveşte pe noi, realitatea de ordinul 3 sau auto(eto)tectura, care este Istoria, cultura, civilizaţia moderna (întreaga infrastructură civilizaţională ca realitate virtuală, arhitectură, tehnologie, limbaj, ştiinţă).
Călătoria quasişamanică (sau precipitarea ontologică) pleaca de la nivelul 3, pe cind şamanul pleacă de la nivelul 2; diferenţa de nivel este una de calitate nu de cantitate; ideea este că civilizaţia umană modernă este marcată de autofeedback, de simulacrul ontologic, iar primul lucru pe care quasişamanul trebuie să-l facă este să reinterpreteze şi să aducă infrastructura civilizaţională, simulacrală, de autofeedback, de autonomizare absolută, pur informaţională, nonmaterială, în sensul ei propriu de etotectură, de natură a lucrurilor provenită de la lucruri, şi nu de definiţie şi clasificare teoretică specifică inteligenţei umane.
Lucrul de la care plecăm şi, cel mai important de la care am plecat, în constituirea realităţii, adică a mediului în care totul este o conştiinţă sau ceva de ordinul conştiinţei, a fost natura şi întreaga sa infrastructură şi habitus informaţionale şi evenimenţiale, respectiv etotectura. Ea este singura mărturia pentru noi şi în noi a stratului pe care îmbracă ontotectura, materia.

Cât de departe sîntem noi de realiatate?
- ontotectura, pe baza căreia poate avea loc comunicarea (şi orice altceva :));
- gradul 0 al realităţii - comunicarea;
- gradul 1 al realităţii - spaţiul sau învelişiul ontotecturii;
- gradul 2 al realităţii - natura sau mărturia învelişiului, etotectura;
- gradul 3 al realităţii - virtualul şi cyberspaţiul sau învelişul de sine statator.

Aşa cum am spus, noi scurtcircuităm întreaga noastră educaţie, cultură şi cunoaştere (specifică lumii noastre, lumii „civilizate”), pentru a empatiza cu lumea şamanului.
Găselniţa propusă prin termenul de „quasişaman”, constă în evidenţierea şi analizarea faptului că respectiva scurtcircuitare, urmată de empatia inerentă, nu sunt doar spontane, mute şi subiective, consecinţe specifice contactului cu lumea şamanului, ci că acest tip de dispoziţie e deja in noi şi în propria noastră cultura. Suntem noi înşine ca („quasi”) nişte şamani tocmai prin procesul pe care îl presupune acestă scurtcircuitare, sau mai bine spus autoscurtcircuitare. Deci suntem descendenţi direcţi ai şamanilor şi egali cu ei.
Interesul meu se opreşte aici: în a arată, nu doar că fiecare descriere teoretică şi mărturie a scurtcircuitării/empatie este o devenire quasişamanică, ci că există realmente o devenire quasi şamanică (dar nu mimesis şamanic) şi în consecinţă o quasipractică a acestei deveniri. Voi revenii ulterior asupra sensului acestei identificări şi a sensului acestei quasipractici.

Abordarea mea are un caracter teoretic, însă scopul final este acela de a contribui la cultura psihedelica (psihedelicul din cultura pop la un nivel grassroots, activist chiar), şi, mai ales, la spiritualitatea vremii în care trăim. Voi încerca, prin intermediul unor instrumente teoretice să identific şi să definesc o anumită dispoziţie generală (a conştiinţei) pe care o voi numi de acum încolo dispoziţie quasişamanică. Principala mărturie şi exemplu al acestei dispoziţii este experienţa interioară descrisă de Bataille în eseul cu acelşi nume, însă filtrată de perspectivele spirituale emanate de mişcarea psihedelică contemporană. Prin intermediul fenomenologiei genetice voi încerca să analizez şi să descriu trăsăturile esenţiale ale dispoziţiei quasişamanice, iar prin intermediul bogăţiei conceptuale brute deleuziene şi a manierei de creaţie conceptuală specifice, voi încerca să construiesc un limbaj teoretic şi quasi teoretic al acestei experienţe şi dispoziţii. Cred că partea originală din această întreprindere este analiza fenomenologică a experienţelor psihedelice ori empatice lumii psihedelice şi şamanice. (Aceasta ar fi contribuţia mea teoretică la cultura psihedelică, o abordare fenomenologică a psihedelicului.)

Totusi intregul travaliu teoretic este deposedat de orice valoare in sine. Prin platforma "indeajuns de filosofic" vreau sa construiesc o maniera de manipulare a filosofiei care sa ramina in granitele intelegerii extracomune, quasistiintifice si quasiteoretica, nespecifica, nesupusa unor reguli de autorizare, neinitiata, amatoreasca, caracteristica tipului de cultura pop regasita online.

Platforma "indeajuns de filosofic" se vrea a fi o platforma online de studiu filozofic care urmeaza niste reguli nonexegetice si nonlogocentric. Scopul acestei platforme este acela de a dezvolta o maniera de intelegere a filozofiei si intelepciunii europene in general la un nivel nonacademic, tinind cont de experienta personala si directa cu evenimentele, mediumul si sursele prin care fiecare dintre noi ia contact cu filozofia si intelepciunea europeana.
Principiile de baza ale acestei reguli sunt:
1. Intelegerea oricarei idei filosofice este indeajuns de buna in masura in care ea trezeste o cautare proprie vie care isi e autosuficienta si continuaa si nu este cautata exactitatea ei si corespondenta ei cu traditia filozofica (aceasta este un interes secundar in comparatie cu empatia si cautarea interioara)
2. Orice exprimare a intelegerii capatate nu este logocentrica, adica nu se inscrie intr-un tip de discurs argumentativ in care folosirea tehnica a limbii joaca un rol esential (conceptualism). In incercarea de a exprima o intelegere filosofica, intervin elemnte nondiscursive (precum marturii multimedia, etc.) plus, orice element inerent acestei exprimarii are statutl de marturie si are valoare de enunt foucauldian.

Odata asumata acesta platforma de lucru, ceea ce va ramine util in travaliul meu sper sa fie un continuu motiv de scurtcircuitare si empatie specifice dispozitiei quasi shamanice si, concret vorbind, un motiv de nastere si intensificare a fiecarei experiente interioare personala.